„Lumea n-a început cu Robu!”

0
0

Nicolae Robu refuză să fie comparat cu contracandidații săi la Primărie! Liberalul declară că prezentarea planificării strategice pentru 2027 nu are nicio legătură cu evenimentul organizat de USR Timiș în aceeași zi. Primarul susține că proiectele administrației PNL vor trebui continuate, indiferent cine va fi ales primar în acest an.

Primarul a rememorat momentul în care i-a fost propus să candideze pentru prima oară. Reticența liberalului a avut ca motiv faptul că nu credea că funcția de primar i se potrivește. „Nu era în proiectele mele de viitor să ajung primarul Timișoarei. Eram afirmat în domeniul academic și când eram întrebat ce îmi doresc pentru viitor răspundeam că vreau să fiu ministrul Educației. Așa au evoluat lucrurile că după trei ani de muncă de lămurire am acceptat să candidez la funcția de primar pentru că sondajele arătau că numai eu câștig. Îmi aduc aminte că am dat o replică unui coleg care îmi spunea într-o ședință de Birou Politic Județean: «De ce nu doriți să candidați? Sigur veți câștiga!». Și eu i-am răspuns: «Păi tocmai de aceea nu vreau să candidez pentru că știu că voi câștiga și nu simt încă faptul că acolo mă regăsesc, în funcția de primar». M-am regăsit, până la urmă. Așa se întâmplă în viață”, a povestit Nicolae Robu.

Robu a fost deranjat de compararea proiectului cu evenimentul organizat de contracandidatul său din aceeași zi. Dominic Samuel Fritz a organizat marți evenimentul Timișoara 2030 – o viziune strategică pentru Capitala Banatului. Candidatul USR și-a prezentat programul pentru Primărie și planurile de viitor pentru Timișoara. „Nu încercați să mă asociați cu niciun contracandidat! Nu mă preocupă ce fac contracandidații mei. E dreptul lor să facă ce consideră de cuviință. Nu era normal dacă am predat proiectul «Planificare strategică 2027» să vă vorbesc despre strategiile pe care le avem?”, a comentat primarul.

Proiectele lansate de administrația Robu sunt necesare pentru atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea Timișoarei. Primarul consideră că, în cazul în care nu va fi ales pentru a treia oară, planificarea strategică întocmită este o moștenire valoroasă pentru accesarea de fonduri europene pentru Timișoara Capitală Culturală și mobilitatea urbană. „Lumea n-a început cu Robu, n-a început cu Ciuhandu, n-a început cu ceilalți primari care au fost înaintea lui Ciuhandu. O abordare rațională, cu oameni lucizi, inteligenți în același timp este aceea în care se duce mai departe tot ce este bun și, evident, se înlătură ceea ce nu este bun. Indiferent de apartenența politică, de relațiile interpersonale și indiferent de orice altceva, binele public trebuie să primeze. Se spunea că la instaurarea comunismului după Al Doilea Război Mondial unele inițiative erau să distrugă căile ferate pentru că sunt moștenire de la regimul burghezo-moșieresc. Ce tâmpenie mai mare decât asta se poate debita? Să te dezici de ce a fost înaintea ta și să distrugi ceea ce este bun pentru că este dintr-o dată treabă politică”, a încheiat liberalul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.