Este oficial! Asistentul medical din Reșița nu are coronavirus!

0
5

Suspiciunea de coronavirus în cazul tânărului de 25 de ani a fost infirmată. Rezultatul a fost stabilit în urma analizelor care au ajuns, după 12 ore, la Institutul „Matei Balș”.

Bărbatul, internat la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, nu a fost infectat cu coronavirus. În schimb, rezultatele arată că pacientul a avut o infecție. În aceste condiții, medicii  din Timișoara îi vor administra un tratament de specialitate, iar în următoarea perioadă, cel mai probabil, va fi externat.

Asistentul medical s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Reșița în 11 februarie cu simptome asemănătoare gripei, dar le-a povestit medicilor că a tratat în Germania persoane diagnosticate cu Covid-19. Suspiciunea apărută a alertat autoritățile până la cel mai înalt nivel, decizia de a fi transferat la Timișoara fiind luată de Raed Arafat.

În noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 2.00, a ajuns la spitalul din orașul de pe Bega și a fost internat într-un salon izolat. Primele analize au arătat că acesta nu este bolnav de gripă, motiv pentru care au fost trimise analize și la institutul din București. Ministrul Sănătății a anunțat că, până la sfârșitul săptămânii, va exista și la Timișoara un centru de diagnostic. Dacă acest lucru se concretizează nu vor mai apărea probleme legate de transportul analizelor așa cum s-a întâmplat în cazul reșițeanului. La nivel mondial, au fost raportate cazuri de coronavirus în 27 de țări și regiuni autonome, dar România nu se află printre ele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.