O clădire din centrul Caransebeșului în continuare pericol public. „Comunitatea de Avere nu poate să o întrețină, iar Primăria nu o vrea!”

0
1

Clădirea care aparține de ani de zile Comunității de Avere din Municipiul Caransebeș este în același stadiu de degradare de ani de zile și cu același risc de accidente de care nimănui nu-i pasă. Fostul președinte al Comunității de Avere, Vasile Corneanu atrage atenția administrației publice locale că o simplă panglică legată de colțurile clădirii nu-i ferește pe trecători.

Deși consilierii locali au amintit în câteva rânduri executivului Primăriei că pot face demersurile necesare de a prelua clădirea din zona centrală, li s-a răspuns de fiecare dată că există litigii ale Comunității de Avere pe clădire și ar dura ani de zile și bani cheltuiți până când ar putea să fie liberă de sarcini. Președintele Comunității spune că administrația locală nu vrea să rezolve situația acestei clăridi, care este un pericol public în zona parcului General Dragalina.

Eu cu dosarele am fost la Primărie, dar Compartimentul Juridic s-a opus spunând că nu au nevoie de o groapă care înghite bani, o gaură neagră, deși eu le-am arătat ce zice legea. În HG 830 se menționează că cine a retrocedat-o adică Primăria, dacă proprietarul nu poate să o întrețină, Primăria poate să o ia înapoi, dar lor nu le trebuie. Într-adevăr a fost deschis un proces pentru niște anexe, dar procesul este terminat la Înalta Curte la București, iar la ora actuală nu este niciun litigiu”, menționează Corneanu.

La o primă evaluare este nevoie cam de 1,5 milioane de euro pentru reabilitarea clădirii veche de la 1873:

Pentru reabilitarea clădirii ar trebui atâția bani încât s-ar face una nouă și ar mai rămâne fonduri. Clădirea se poate prăbuși dacă se prezintă trei expertize care dovedesc că nu se poate reface și terenul ar fi util Primăriei pentru o parcare supraetajată, cu intrare de o stradă și ieșire pe cealaltă, pentru că și așa orașul este sufocat de mașini și nu există locuri de parcare, dar Primăria nu vrea!”, menționează Vasile Corneanu.

Fostul președinte al Cominității, spune că doar la actualul primar a fost în audiență de 4 ori pentru a-i oferi soluția redobândirii clădirii de către Primărie. Acesta i-a sugerat lui Felix Borcean că, dacă tot nu demarează procedura de retrocedare a clădirii măcar să o împrejmuiască cu o plasă de protecție de la acoperiș până la bază și nu cu o panglică de care nimeni cu ține seama.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.