La Aquacaraș, Gheorghe Filipescu a scăzut datoriile, dar mai sunt multe probleme de rezolvat

0
0

După foarte mulți ani de tăcere,
astăzi, 20 ianuarie, conducerea SC Aquacaraș SA a organizat în sfârșit o
conferință de presă. Una în care directorul general Gheorghe Filipescu a vorbit
cu cărțile pe masă, despre problemele cu care se confruntă operatorul județean
de apă și canal, despre arierate.

La preluarea conducerii companiei,
datoriile se cifrau la 27 de milioane de lei, iar în prezent au coborât la 9
milioane de lei, în condițiile în care, lunar 700.000 de lei s-au dus și se vor
duce și până la sfârșitul acestui an către ANAF.

Filipescu a mărturisit că a găsit o
societate dezorganizată din toate punctele de vedere și că au fost situații în
care, la fiecare avarie, se stătea cu mâna întinsă în tot județul pentru că nu
existau utilajele necesare, acestea fiind sechestrate de ANAF.

În privința pierderilor de apă din
rețea, directorul Aquacaraș a spus că acestea mergeau până la 57% din
cantitatea totală intrată în rețeaua de distribuție, ceea ce a ridicat un mare
semn de întrebare în privința unor branșamente executate ilegal. Și primul pas
l-a reprezentat achiziționarea unui aparat de detectare a unor branșamente de
acest gen. Investiția, 13.00o de euro, a meritat tot banii, aceasta fiind
amortizată într-o singură săptămână.

Referindu-se la pierderile de apă care au bătut la ochi, Filipescu a dat exemplul Băilor Herculane: „Facem controale în fiecare exploatare. De exemplu, la hotelul Roman era un consum de 44 de metri cubi de apă în luna decembrie, când hotelul era plin, când a fost Revelionul. Este normal un consum așa de mic? Nu vreau să zic că cineva fură, dar a fost un semnal de alarmă pentru mine ca societate și am luat-o din aproape în aproape.  A fost o avarie în zonă și am verificat și branșamentul. Iar acum, consumul de apă ajunge la 60.000 de metri cubi pe zi. Și acum pare mic, în condițiile în care avem hoteluri la Herculane care consumă și 200.000 de metri cubi pe zi, iar de revelion au consumat doar 60 de metri cubi pe zi”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.