Sinucidere la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș

0
11

Un pacient cu probleme cardiace de la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș s-a sinucis în această dimineață, cel mai probabil din cauza suferințelor prin care boala îl obliga să treacă.

”Azi-noapte, în jurul orei 02.50, Poliția municipiului Caransebeș a fost sesizată de către un medic din cadrul Spitalului județean Caransebeș despre faptul că un pacient internat în spital s-a aruncat de la etajul al treilea al clădirii, constându-se decesul acestuia.

Din primele verificări a rezultat faptul că un bărbat de 60 de ani, din Caransebeș, ar fi părăsit salonul în care era internat și s-ar fi deplasat pe holul etajului al treilea, aruncându-se în gol de la o fereastră și decedând.

S-a efectuat cercetarea la fața locului, iar cadavrul a fost depus la morga spitalului, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

Polițiștii au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările” transmite inspectorul Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Potrivit conducerii spitalului bărbatul locuia chiar în municipiul Caransebeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.