(TRAILER) The Forest-Padurea blestemata.Din 8 ianuarie pe marile ecrane

Duminică, 27 Decembrie 2015 / Publicat în Filme
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
resitaonline.ro -The Forest-Padurea blestemata resitaonline.ro -The Forest-Padurea blestemata

Padurea e reala.

 

Ridicandu-se terifianta si grandioasa la poalele Muntelui Fuji din Japonia, legendara padure Aokigahara constituie decorul plin de suspans al thrillerului supranatural Padurea blestemata.

O americana, Sara (interpretata de Natalie Dormer din Game of Thrones si The Hunger Games), pleaca la drum pentru a o cauta pe sora sa geamana, Jess (Natalie Dormer în dublu rol), care disparuse în mod misterios. Frustrat de comportamentul lui Jess, sotul Sarei, Rob (interpretat de Eoin Macken din The Night Shift) nu reuseste cu niciun pret s-o faca pe sotia lui sa renunte la aceasta calatorie lunga si periculoasa.

Dupa ce trece pe la scoala unde preda Jess, inventiva Sara porneste ea însasi spre padurea blestemata. Însotita de o noua cunostinta a sa, jurnalistul Aiden (Taylor Kinney din Chicago Fire), ea intra în padure ignorand avertismentul care spunea ca “trebuie sa tina poteca.” Ghidul japonez, Michi (starul japonez Yukiyoshi Ozawa), care-i conduce prin padure, s-a angajat sa-i protejeze pe amandoi, dar la caderea noptii, vazand ca nu-i poate convinge sa iasa din padure, îi lasa sa-si petreaca singuri noaptea în padurea populata  de spirite rele.

În curand, teama o va face pe Sara sa piarda legatura cu realitatea; mai mult, ea începe sa puna la îndoiala tot ceea ce spune Aiden, inclusiv faptul ca el n-ar fi cunoscut-o niciodata pe Jess. Hotarata sa descopere adevarul în legatura cu soarta surorii ei, Sara va trebui sa se confrunte singura cu spiritele chinuite si furioase, care îi transforma în prada pe toti cei care îndraznesc sa vina în contact cu ele. Spiritele malefice, care o asteapta pe Sara la fiecare cotitura, o fac sa cada într-un întuneric înfricosator cu care va trebui sa se lupte daca vrea sa scape cu viata.

Gramercy Pictures, în asociere cu AI Film Entertainment si Lava Bear/Phantom Four Films, prezinta productia Padurea blestemata. Natalie Dormer, Taylor Kinney, Yukiyoshi Ozawa, Eoin Macken sunt actorii din rolurile principale. Casting-ul a fost realizat de Elaine Grainger, costumele de catre  designerul Bojana Nikitovic. Muzica îi apartine lui Bear McCreary, montajul lui Jim Flynn, scenografia lui Kevin Phipps, iar imaginea lui Mattias Troelstrup, DFF. Producatorii executivi sunt Len Blavatnik, Aviv Giladi, Lawrence Bender si Andrew Pfeffer. Productia e semnata de Tory Metzger, David S. Goyer, David Linde. Scenariul a fost scris de catre Ben Ketai, Sarah Cornwell si Nick Antosca. Regia îi apartine lui Jason Zada. Filmul este distribuit de Gramercy Pictures Release.

 Despre productie

Padurea blestemata este un thriller supranatural inspirat de o padure reala din Japonia, Aokigahara Forest. Cunoscuta si sub numele de jukai, adica “Marea de copaci,” ea este situata în partea nord-vestica a Muntelui Fuji din Japonia. Frumusetea pasnica a padurii Aokigahara contrazice însa istoria sa plina de violente si reputatia sa pentru fenomene paranormale.

 Timp de secole, Aokigahara a fost asociata cu moartea si o credinta puternica a japonezilor într-o lume paranormala. Legenda vorbeste despre fantomele ubasute care salasuiesc în adancul padurii – figuri deznadajduite ale unor batrane abandonate în padure de catre familiile lor, care nu le mai puteau întretine.

În ultimele decenii, Aokigahara a devenit un loc predilect unde oamenii se duc sa-si curme viata; reputatia sa tragica a crescut în urma povestilor despre felul în care spiritele mortilor, denumite yurei, au îngrosat numarul fantomelor care haladuiesc prin padure – atragandu-i pe cei tristi, slabi sau neatenti, catre moarte sub coroana verde si senina a “padurii sinucigasilor.”

Ben Ketai a facut prima schita de scenariu, furnizand astfel cadrul de la care va porni dezvoltarea scenariului final. Cand Ketai a trebuit sa se ocupe de alte contracte pe care le încheiase, producatorii au angajat o romanciera,  Sarah Cornwell, ca sa lucreze în continuare la acest scenariu. Metzger observa: “Sarah a dezvoltat povestea din copilarie a celor doua surori gemene, care are un mare impact asupra prezentului.” De asemenea, Cornwell a dezvoltat intriga, bazata pe conflictul dintre personaje si a dat contur entitatii întunecate a padurii.

Metzger afirma:“[Scenaristul] Nick Antosca a adaugat ceva extrem de important: el a dezvoltat o idee a Sarei conform careia padurea este cea care le arata oamenilor propria lor tristete. El s-a asigurat ca povestea va respecta trasaturile principale schitate pentru padure si pentru viata surorilor. Padurea blestemata a evoluat ca o povestire psihologica – cu totul diferita fata de scenariile de groaza care se scriu astazi.

“Scenariul se dezvolta ca un adevarat studiu despre nebunie. Padurea e capabila si va actiona în asa fel încat îi va infecta pe toti cei care intra în ea, cu întunericul sau patrunzator. Personajul influenteaza povestirea – spre deosebire de celelalte povestiri, unde sensul este invers. Padurea blestemata este condus  de evolutia personajelor – sau involutia, daca doriti.”

 Dezvoltarea proiectului, de la conceptul initial si pana la filmari, a durat aproape trei ani; primul an al procesului fiind atragerea lui Jason Zada ca regizor al filmului. Zada a atras atentia publicului cu jocul sau interactiv de pe internet, intitulat Take This Lollipop, care le-a dat o senzatie de pierdere a controlului zecilor de milioane de oameni care au accesat web-ul pentru a.l juca. Dorind sa treaca mai departe, la regia unui film artistic, el a citit sute de scenarii, dar abia atunci cand a fost abordat de catre Lava Bear cu scenariul pentru Padurea blestemata, a gasit ceea ce cauta.

Zada reflecteaza: “Vroiam sa particip la o poveste în care urmaresti evolutia unui personaj, tocmai atunci cand se afla într-un moment crucial al vietii sale.”

Zada dezvolta ideea: “Frica e ceva instinctiv pentru noi toti. Mi-au placut filmele înfricosatoare înca de cand eram copil. Îmi plac în special filmele de dinaintea si din timpul anilor 1970: Rosemary’s Baby, Don’t Look Now, The Exorcist, The Shining – acestea sunt filmele clasice ale genului si ale cinematografiei în general. Asa încat m-am hotarat sa realizez un film inteligent, puternic din punct de vedere vizual, un thriller psihologic care sa-i conduca pe spectatori într-o calatorie tulburatoare.”  

Spectatorii vor percepe Padurea blestemata prin intermediul personajului titular, Sara, care spune povestea prin intermediul senzatiilor pe care le traieste. Rolul reclama distribuirea unei actrite capabile sa redea atat starile bune cat si cele rele, într-un rol dublu, al celor doua surori gemene, Sara si Jess. “Natalie Dormer a fost primul nume pe care l-am avut pe lista,” spune Goyer.   

 Zada si Dormer au convenit sa vorbeasca la telefon pentru ca regizorul “o vazuse în roluri care l-au impresionat datorita abilitatilor si versatilitatii sale ca actrita. Cand am vorbit, ea a înteles imediat ca portretul eroinei se va contura începand de la un nivel emotional foarte ridicat si ca acesta va continua sa creasca de-a lungul filmului.”

Vedeta din The Game of Thrones si The Hunger Games a fost atrasa de profunzimea scenariului, de cerintele emotionale si fizice pe care le pune în fata actorului. Ea opineaza ca “Padurea blestemata este un film psihologic, si nu un film de groaza si violenta. Povestea se refera la descoperirile unei persoane, avand un nivel de sofisticare pe care alte filme nu-l au.

“Traiectoria povestirii este descrisa de calatoria eroinei. Drama se contureaza imediat: Sara se trezeste într-o lume si o tara cu care ea nu este familiarizata, la mare distanta de persoanele care ar putea-o ajuta si în care ar avea încredere.” 

Dormer simte ca “Sara este în faza de negare, ea si-a alungat din memorie lucruri petrecute în copilaria sa. Daca ar fi sincera cu ea însasi, ea si-ar da seama ca Jess este mai sanatoasa din punct de vedere psihic decat o considera Sara. Jess este mai deschisa, mai senina în ceea ce priveste problemele si solutiile sale; ea se confrunta cu demonii sai, pe cand Sara n-a reusit înca sa faca acest lucru. Eu ma simt foarte apropiata de rudele mele asa ca înteleg foarte bine situatia Sarei.”

 “Aspectul exterior al Sarei reda controlul pe care si-l impune ea, astfel ca personajul arata extrem de conventional si conservator. Jess în schimb se afla într-un contrast evident cu sora sa, fiind mai excesiva, mai instabila, cu cercei pe corp, machiaj închis la culoare si par negru. Mi-a placut sa le reproduc si accentul american.”

Dormer se gandeste cu voce tare: “Scenariul este oarecum o interpretare a unui basm în care personajul pleaca pe un taram necunoscut, ramanand singur cu temerile sale. Padurea e un fel de oglinda asezata în fata celor care se afunda între copaci, pentru a le dezvalui problemele pe care le-au lasat nerezolvate si care salasuiesc înca în interiorul lor.”

Dormer a simtit ca i-a crescut adrenalina în timpul filmarilor care au fost “extrem de solicitante – si asta nu numai pentru faptul ca am alergat printre copaci  timp de o luna întreaga! Totul era pasional si profund, fie ca era vorba de o izbucnire în lacrimi, fie ca era un strigat sau o prabusire într-o crevasa. Totul îmi solicita muschii si corpul.

 Printre actorii care joaca rolurile masculine se numara Taylor Kinney, vedeta filmului Chicago Fire, care aici îl interpreteaza pe aratosul jurnalist Aiden. Kinney îsi vede personajul ca fiind “permanent în miscare; un om cam fara radacini, un fel de tigan. El considera ce Aiden este un tip cumsecade, dar care pluteste într-o zona gri. Odata ce Sara si Aiden intra în padure, începi sa pui la îndoiala intentiile lui, ca si Sara, care devine din ce în ce mai suspicioasa…

Zada comenteaza: “Taylor a înteles ca e nevoie ca el sa-l interpreteze pe Aiden incluzand un element de pericol în jocul sau.”

Dormer îsi aminteste: “Eu am experienta cu personajele ambigue, asa încat pot sa spun ca Taylor se descurca foarte bine!”

Kinney era nerabdator sa lucreze cu Dormer. El povesteste: “Cand Jason i-a mentionat numele, eu îi cunosteam deja activitatea; ca actor îti doresti întotdeauna sa joci alaturi de colegi pe care-i apreciezi si respecti. Ea este atat de versatila si a fost minunata înca de la început.”

 Sotul îngrijorat al Sarei, Rob, este interpretat de o vedeta a altui serial cunoscut realizat de NBC: The Night Shift. Este vorba despre Eoin Macken. El si Dormer au discutat îndelung, înainte de filmari, despre cum ar trebui sa arate relatia lor de cuplu, si au concluzionat ca Rob nu cunoaste trecutul sotiei si cumnatei sale. Macken afirma: “Am decis împreuna cu Natalie ca Sara îsi tine secretele pentru ea si ca ea se protejeaza ignorand amintirile neplacute– iar ca lui Rob nu-i place sa o iscodeasca. El si-a ajutat sotia mentinandu-i moralul. Avem de a face cu un cuplu fericit, dar caruia nu-i place sa  “scurme povestile din trecut”.

Macken a constatat ca jocul alaturi de Dormer este “usor si placut, iar relatia dintre personaje merge ca unsa, pentru ca Natalie o face sa fie naturala si fluida.

Personajul care completeaza distributia ajutand-o pe eroina principala, în dublu rol, este cel interpretat de starul japonez Yukiyoshi Ozawa, care joaca pentru prima oara un rol în limba engleza. “Vroiam de mult sa joc într-un film la Hollywood,” spune actorul. “Am fost foarte fericit în timpul filmarilor. Acesta era primul film pe care-l regiza Jason, dar el se comporta ca si cum s-ar fi aflat la cel de-al 15-lea film; mi-a dat o multime de sfaturi si îndrumari.”

Ozawa joaca rolul lui Michi, ghidul care-i duce pe Sara si Aiden în adancul padurii Aokigahara, în ciuda faptului ca ei fusesera sfatuiti sa nu intre acolo. Michi reprezinta vocea întelepciunii, el cunoaste padurea si îi stie puterea si pericolele.

Actorul afirma: “Michi îi ajuta, la insistentele lor, si este în esenta un om cumsecade. El încearca sa-i protejeze pe Sara si Aiden, dar acestia au propriile lor prioritati.

“În Japonia, toata lumea cunoaste misterele padurii Aokigahara. Întelesul denumirii e dat de cuvintele: ‘ao’ e albastru, ‘ki’ înseamna copac, iar ‘gahara’ este un fel de camp mare. Dar ceilalti oameni nu vor sa mearga acolo pentru ca stiu despre cei care au murit acolo. Acesta e un subiect sensibil pentru japonezi, care nu vor sa vorbeasca despre sinucigasi.”

Spiritele sinucigasilor, numite yurei, devin fantome fara odihna; datorita mortii violente, în singuratate, ele sunt manate de emotii puternice legate de razbunare, gelozie, ura, durere, sau/si iubire – care se hranesc din puterea padurii însasi. 

 Goyer explica: “Cultura japoneza a avut dintotdeauna fantome. Acele yurei sunt de fapt ‘fantomele flamande’ care nu-i lasa pe vizitatori sa plece. Daca cineva vine în padure si apoi se sinucide acolo, sufletul sau va ramane în padure pe vecie. Mitologia locului spune ca acesta nu poate pleca decat daca atrage alt suflet în padure, care sa-i ia locul.”

“Noi am inventat alte elemente pentru povestirea noastra. Yureii sunt un fel de servitori ai padurii. Ei sunt niste personaje tragice, dar totodata manipulatoare, datorita faptului ca padurea îi face sa atraga suflete noi pentru ca aceasta sa-si potoleasca foamea. Deci yureii sunt prinsi într-un cerc vicios.” 

Yureul Hoshiko este pe de o parte un înger pazitor, si pe de alta un fel de mic diavol, pe de o parte, victima si pe de alta, monstru. Actrita japoneza Rina Takasaki a fost încurajata de regizor sa foloseasca toata paleta de interpretari. Zada afirma: “Întrebarea e daca ea îsi mai mentine un dram de umanitate. Rina a fost capabila sa interpreteze toate aceste fatete ale personajului, dar spectatorul va ramane tot în dubiu.

Designerul de costume Bojana Nikitovic i-a îmbracat pe yurei si pe ubusute cu chimonouri aduse din Japonia, unele facute de mana si altele cumparate la mana a doua. Hainele au fost apoi “îmbatranite “ cu ajutorul unor procedee cum ar fi arsuri, îngalbenire, decolorare, patare cu iarba sau noroi si supuse unei gauriri care sa imite materialele mancate de molii.

Takasaki si toti actorii care i-au jucat pe yurei si ubasute erau supusi la machiere si protezare; actorii care-i interpreteaza pe ubasute nu puteau vedea nimic din cauza lentilelor albe pe care le purtau pe ochi. Zada afirma: “Am vrut sa folosesc numai machiaje si proteze, în loc de efecte digitale. De asemenea, am vrut sa fac aluzie la imagistica uzitata de thrillerul japonez, dar sa-i dau si o tenta personala – astfel ca yureii au devenit palizi, cu pielea crapata si parul rarit. Ubasute au ramas ceva mai traditionali.”

Zada a mentinut permanent contactul cu Millennium în timp ce cei de acolo faceau modelele. Testele s-au dovedit a fi extrem de importante pentru ca piesele puteau fi rotite, iar adancimea putea fi realizata cu ajutorul siliconului. Tenta finala era realizata în cazul yureilor cu culori palide care derivau din paloarea zombilor. Parul lor era rar si subtire, diferind de parul bogat din traditia japonezilor, care statea prins în cozi sau atarna pe umeri.

 “În padurea reala vin multi turisti care vor sa vada frumusetea acestui loc plin de semnificatii din istoria si cultura japoneza. Dar mai sunt si oameni care înca vin aici pentru a-si lua viata. Din cauza acestei dicotomii, urma sa avem o multime de momente de un amuzament negru în filmul nostru.”

 Vizita lui Zada în padurea Aokigahara s-a dovedit a fi memorabila. El explica: “Am vrut s-o explorez timp de o zi pentru ca simteam ca e important ca eu sa vad Aokigahara macar o data înainte de începerea filmarilor. Trei dintre ghizii care au fost contactati au renuntat, fie din cauza ca s-au îmbolnavit, fie pentru ca au avut cosmaruri sau premonitii. Cel care a acceptat în final sa ma duca acolo, a insistat sa ne retragem neaparat înainte de apusul soarelui.

“Padurea mi s-a parut frumoasa, senina si stranie. Recunosc ca nu m-am simtit în largul meu, ba chiar cred ca am fost putin speriat de ea.”

 S-au facut filmari timp de o saptamana la Tokio, pe care Zada l-a apreciat ca fiind “un oras minunat. Am filmat la o scoala si într-un restaurant de sushi, si am adunat alte materiale filmate, cum ar fi de exemplu imagini ale orizontului. Echipa japoneza si figurantii au fost foarte buni si s-au tinut de programul de filmare.”

Desi am luat imagini de la poalele Muntelui Fuji, filmarile în padurea Aokighara nu mai sunt permise, asa încat productia trebuia sa gaseasca ceva similar în alta parte. Dupa ce au fost studiate numeroase locatii din lume, solutia surpriza s-a dovedit a fi Serbia; Parcul national Tara, care  este o arie vasta de padure, la o distanta de patru ore de mers cu masina, de Belgrad, ne-a oferit atat un aspect asemanator cat si locatii numeroase în care se putea filma.

 Scenograful Kevin Phipps a considerat ca Tara este aproape “identica cu Aokigahara, desi noi am ajustat putin imaginile reale.

“În ceea ce priveste marcajul din padure, am crezut ca trebuie sa copiem semnele din padure, dar apoi le-am adaptat, ramanand totodata destul de fideli marcajelor reale.”

Serbia a fost de asemenea gazda turnarilor interioare, punand la dispozitie o fosta hala, unde Phipps si echipa sa au construit o multime de decoruri, printre care cateva locuinte americane, un motel japonez si  o pestera de gheata, ca si o crevasa.

 Dormer exclama: “Eu m-am obisnuit cu decorurile colosale din The Hunger Games si Game of Thrones  – iar Kevin si echipa sa au fost la înaltime.

“Dupa ce am fost în Japonia, cand am venit în Serbia, am putut aprecia faptul ca totul a fost reprodus cu perfecta acuratete: estetica japoneza, atentia pentru detalii. Kevin este exceptional în tot ceea ce face si întelege de ce fel de scenografie are nevoie un actor pentru a intra în rol.”

Phipps simte ca “menirea sa este sa-i sustina pe actori. Natalie mi-a spus chiar ca încaperea creata de noi pentru hotelul japonez din film este mai reusita decat camerele de hotel din Tokio, unde am stat noi în timpul filmarilor.”

 Cazarma abandonata din padure era o structura de lemn pentru construirea careia departamentul de scenografie a copiat stilul japonez de constructie. S-a folosit lemn ars, caruia i s-a dat o patina de vechi, iar în afara de stilul traditional de constructie s-au aplicat si bucati de muschi între busteni si la îmbinarile peretilor. În interiorul cladirii, s-au creat pe la colturi panze artificiale de paianjeni, au fost însirate fructe uscate si un aparat vechi de radio obtinut de la militarii sarbi.

Phipps dezvaluie : “Ma întelegeam prin semne cu Jason. Am fost amandoi de acord ca filmul trebuia sa fie meticulos în atentia sa pentru detaliu. Jason mi-a aratat o mostra de felul în care vede el Padurea blestemata si eu mi-am dat seama ca gandeam la unison. Fiecare optiune pe care o faceam era gandita de noi în acelasi mod.

“Totusi eu am un obicei de a include si lucruri care nu au ce cauta în poza respectiva: ceva ciudat, sau care nu se potriveste. Aceasta conduce la un fel de realitate îngrosata.”

 În privinta casei americane care trebuia construita în Serbia, Phipps îsi aminteste cum “am discutat cu Jason despre locul în care trebuia sa se afle. Sara are slujba în D.C., asa ca am hotarat ca ea ar avea de facut vreo 55 de minute cu masina pana la munca. Am gasit o harta a zonei  si am calculat ca locatia casei ar putea fi la Baltimore. Pasul urmator era sa ne uitam pe internet la casele din regiunea respectiva.

“Datorita acestei case si a felului cum arata ea, am putea contura felul cum decurge viata cuplului – Rob si Sara. Aceasta e casa pe care si-au dorit-o; fiind doi tineri fara copii înseamna ca au ceva venituri disponibile asa ca îsi permit lucruri mai bune. Sufrageria e mai mult de fite, nu o folosesc decat arareori, la ocazii speciale. Dormitorul este romantic, în culori pastelate, are un fotoliu frumos si un dressing. Tot asa cum arata Sara este si casa ei, care e bine organizata.”

Pentru flashback-urile Sarei din copilarie, pe cand locuia la bunica, Phipps a cerut echipei sale sa fie mai modesta în ceea ce priveste decorurile de interior ale perioadei. Desi amintirile Sarei provin din partea a doua a secolului XX, mergem pe premisa ca renovari nu s-au mai facut în casa bunicii din anii 1970. De aceea mobilierul trebuie sa fie purtat, dar confortabil, în culori calde de bej si maro. Peretii sunt captusiti cu lambriuri de lemn, cu covoare mitoase si bibelouri specifice epocii. Si mai e usa care duce la subsol…

“…pentru a ne conduce la un element crucial al Padurii blestemate, copilaria Sarei si a lui Jess. Subsolul este camera lor de joaca, domeniul exclusiv al lor. Acolo e plin de jucarii, cate doua din fiecare, una pentru fiecare geamana.”

 Cel mai greu de realizat a fost crevasa care conduce la o pestera de gheata, forme ale terenului care au fost construite pe o distanta de 40 de metri. Constructia este o cochilie din fibre de sticla în care s-au pompat 200 kilograme de ceara topita care au constituit apoi captuseala de gheata.

 Pentru crearea stalactitelor s-au folosit rasini transparente, iar totul a fost stropit cu ceara topita pentru a da grosime si textura. Ceara topita, provenita de la o fabrica de lumanari din Belgrad, a trebuit aplicata cu ajutorul unui tun, ca un  spray imens.

“Nu era un mediu prea placut de lucru,” recunoaste Phipps. “Odata ce ceara a fost împrastiata pe pereti, a trebuit sa folosim tunuri de caldura pentru a face ca ceara sa se topeasca si sa curga pe pereti, devenind totodata transparenta si lucioasa ca gheata. Am lucrat cu cate 20 de oameni, ca pe banda rulanta, fiindca ceara trebuia sa ajunga aproape de temperatura de topire si apoi trebuia imediat racita. Era un proces zgomotos, iar noi aveam ceara în par si peste tot pe haine. Înainte de filmare, trebuia sa stropim peretii cu apa pentru a crea iluzia unei gheti care se topeste si pica.” 

 Decorul i-a pus probleme si operatorului Mattias Troelstrup. El a afirmat: “În anumite momente ale povestirii, Sara merge prin întuneric luminandu-si drumul doar cu telefonul ei mobil; asadar toate luminile ambientale trebuia sa arate ca venite din surse naturale. O pestera luminata poate arata ca o atractie turistica iluminata special pentru a obtine un efect de groaza. Folosind leduri mici si luminite soft kino, am reusit sa adaugam o lumina mai deschisa, pentru atmosfera– iar aceasta a ajutat ca efectul telefonului cu lanterna sa se simta ca ceva aproape organic.”

Dormer trebuia sa cada în pestera de gheata “avand pe ea un harnasament, pretinzand ca e ranita, tipand si avand disperarea pe fata. Acolo trebuia sa fie o multime de noroi, care în plus trebuia sa aiba si niste rame si vietati prin el, ca sa fie mai autentic!”

Pentru filmarile din interiorul padurii, statutul Parcului national Tara a permis ca anumiti busteni sau copaci sa fie transportati cu camionul la locul de filmare. Aceste trunchiuri de copac au fost taiate în trei si s-au folosit partile înfrunzite pentru a crea senzatia de desis de padure. De asemenea, cu permisiunea conducerii rezervatiei, au putut fi adunate frunze, muschi, ferigi, flori salbatice, turba, care au slujit la crearea pe platou a unui aspect natural de teren împadurit. Aceasta padure vie însa trebuia udata în permanenta pentru a se mentine proaspata, dar nici asa nu urma sa dureze mai mult decat trei zile.

Necesitatea recrearii unei bucati mari de padure a însemnat ca Phipps si departamentul sau sa amenajeze cat se poate de natural si un loc unde sa se poata ridica din subteran platforma unui lift industrial care a fost construit la comanda si acoperit apoi cu un „pamant” facut din spuma de tapiterie, top-uri de saltele, iar spatiul din centru a fost mascat cu frunze, pamant, substante organice astfel încat sa semene cu un teren forestier obisnuit.

 În mod similar, abordarea tip “old school” i-a facut pe Zada si Troelstrup sa colaboreze pentru a obtine imaginea asemanatoare cu cea din filmele care    i-au inspirat. Folosirea unor decoruri construite de ei si a actorilor echipati cu proteze corporale trebuia sa reduca la minim efectele vizuale; au fost doar doua exceptii: una era o extensie a decorului, la etajul superior al hotelului, iar a doua era un crevete servit Sarei într-un sushi bar. Crevetele nu era real, ci realizat pe computer.

Zada explica: “În ceea ce priveste paleta de culori folosita se poate spune ca am avut trei etape. Prima era în America: unde am folosit culori luminoase, moderne. Apoi urmeaza Tokyo, unde am redat vibratia de neon a reclamelor citadine. Ultima si cea mai întunecata etapa coloristica o constituie padurea. Ea are lumina naturala, dar noi am filmat sub un cer înnorat ca sa obtinem un efect dramatic si o atmosfera sinistra; singura lumina artificiala provine de la telefonul mobil al Sarei.

 “Pentru a-i mentine pe spectatori în priza si pentru ca ei sa perceapa toata panica prin care trece Sara, am folosit camere de mana si steadicam pentru a-i putea urmari toate miscarile. Aici eu si Mattias ne-am inspirat din thriller-ele vechi; de asemenea am mai folosit ocazional si un ‘split diopter,’ care ajusteaza partial adancimea imaginii, doar într-o parte a lentilei camerei cu care se filmeaza. Este o tehnica subtila de imagine si creeaza un efect puternic asupra imaginii si bineînteles spectatorilor.”

Troelstrup adauga: “Acest film are atat accente clasice de suspans cat si accente moderne de horror.

 “Stiam ca vremea va fi o problema pentru filmarile exterioare din padure, dar ne-am dat seama ca de fapt un cer înnorat ar avea cea mai buna lumina pentru atmosfera filmului nostru. Daca aveam un cer senin si însorit, acela se potrivea cu drumul strabatut prin padure pana la momentul cand protagonistii parasesc cararea cea buna. Pentru cealalta parte a drumului ne trebuia umbra, sau chiar sa filmam dupa apusul soarelui. Am asteptat ca norii sa vina deasupra noastra pentru a dezvolta suspansul si atmosfera tensionata; electricianul meu se uita tot timpul la cer, îsi sucise gatul complet! Sosind dimineata, trebuia sa ne uitam la ceea ce aveam pe teren, pentru ca locatia pe care o vazusem cu cateva saptamani înainte putea sa arate complet diferit acum. Noi am preferat întotdeauna sa asteptam lumina si situatia cea mai prielnica.”

 Efectele reunite ale actorilor si echipei au condus la crearea  “unui film care sperie spectatorii si care le ramane apoi în amintire,” sustine Goyer.

 El marturiseste: “Speram ca Padurea blestemata îi va face pe oameni sa le fie frica sa se afunde în padure tot asa cum si filmul Jaws i-a facut pe oameni sa se teama de a mai intra sa înoate în apa oceanului.”

 

 

Ultima actualizare: Sâmbătă, 23 Ianuarie 2016

Vremea

Horoscop